In acesta minunata saptamana, cativa membrii ai organizatiei Doinita Dance Studio au participat in cadrul proiectului european Erasmus Plus la un schimb cultural de tineret. Dansurile traditionale au fost tema principala. Astfel s-au unit 3 ansambluri de dansatori din Polonia, Macedonia si Romania, polonezii fiind de data aceasta gazdele proiectului.
De-a lungul saptamanii, am participat atat la activitati interactive si de cunoastere,( prin care membrii fiecărui ansamblu si-au largit cunostintele in ceea ce priveste diferitele obiceiuri, viziuni,stiluri si povesti de viata), cat si la schimbul de traditii si dansuri traditionale specifice fiecarei tari (mici exemple fiind: pasii de dobroge si obiceiurile romanesti, dansul Malesevka din Macedonia si Kracoviak,Oberek sau Lovers' Dance din Polonia).
In fiecare seara, una dintre cele trei tari a fost gazda unei petreceri cu specific traditional, unde toti dansatorii au experimentat atat mancarea traditionala, cat si bautura specifica. Aceste petreceri intetculturale au pus bazele unor prietenii stranse, ce cu siguranta vor ramane pentru mult timp dupa ce acest proiect va lua sfarsit.
Faptul ca tot proiectul s-a desfasurat in limba engleza ne-a ajutat pe toti sa ne devzvoltam vocabularul, dar, mai mult decat atat, sa fim mai dezinvolti in ceea ce priveste vorbitul intr-o limba straina. Vorbitul in fata grupului a fost un punct esential al proiectului, ceea ce ne-a ajutat sa castigam incredere in noi insine.
Orele de dans au fost, de departe, partea noastra preferata! In fiecare zi,timp de 3 ore, am invatat dansuri traditionale din fiecare tara participanta.
Nici cantecele populare de pe aceste meleaguri nu au lipsit: am cantat cu totii atat cantece vesele, cat si triste. Desi nu vorbim aceeasi limba,am reusit sa formam o multitudine de voci si de accente care au simtit aceeasi muzica!
Ce a mai fost foarte simpatic a fost sa prezentam cate o legenda a tarii noastre printr-o piesa de teatru. Astfel am aflat legenda Cracoviei, legenda nasterii izvorului din Ohrid (Macedonia), dar am si prezentat binecunoscuta legenda a Sanzienelor. Pictatul pe sticla a fost o activitate complet noua pentru noi, care insa a adus o atmosfera extrem de relaxata in marea noastra familie de artisti.
Sa trecem si la treburi putin mai practice! Partea buna cu tot ce povestim noi aici este ca toate aceste activitati sunt finantate de catre Comisia Europeana,proiectul putandu-se realiza in totalitate fara contributia financiara a participantilor. Pe deasupra, la final am primit si un certificat YouthPass de folos pe viitor, ce atesta tot ceea ce am invatat in aceasta experienta.
Uite asa s-a terminat saptamana noastra, o saptamana altfel, umpluta cu povesti si experiente de neuitat,in care am jucat si am chiuit, am ras si am cantat, totul in marea noastra familie de dansatori dim 3 tari diferite!
duminică, 15 septembrie 2019
marți, 12 februarie 2019
Dansuri populare la nunta - ansamblu folcloric Bucuresti - Calusari pentru evenimente - dansatori si muzica populara
Iti plac traditiile? Ai invitati straini la nunta ta? Vrei sa ai o nunta cu joc si voie buna?
Ansamblul Folcloric Doinita ofera programe de dansuri populare romanesti pentru orice tip de eveniment. Cu un repertoriu de dansuri populare din toate zonele tarii, Ansamblul Doinita este singurul ansamblu din Bucuresti care a fost selectat sa reprezinte Romania pe Broadway in 2018!
Avem peste 10 perechi de dansatori, tineri si talentati, cu pasiune pentru folclor, care abia asteapta sa te scoata la joc!
De asemenea, solistii nostri canta muzica de petrecere pe negative. Putem oferi si variant de acompaniament cu muzica live!
Cu noi, alegi calitatea.
Pentru rezervari, asteptam un mail pe ans.doinita@yahoo.com
sâmbătă, 29 septembrie 2018
Dansuri populare la nunta Bucuresti si Ilfov - dansatori evenimente - Calus - Calusari - program folcloric
Vrei un strop de traditie la nunta ta? Vrei ca invitatii sa nu se mai opreasca din dansat si chiuit? Ansamblul Folcloric Doinita ofera un program complet de dansuri populare, muzica vioaie si voie-buna.
Suntem o echipa tanara si energica, cu dansatori cu varste cuprinse intre 18 - 27 de ani, fiecare avand minim 6 ani de experienta in dansul popular.
Mai mult, spre deosebire de alte ansambluri, noi facem un program personalizat pentru fiecare cuplu in parte: stim ca fiecare are povestea lui, asa ca si programul folcloric trebuie, dupa parerea noastra, ales exact dupa dorintele mirilor! Poti alege chiar tu, impreuna cu jumatatea ta, zonele din care sa fie dansurile. Ai vreo melodie populara preferata? Spune-ne si o jucam impreuna cu toti invitatii!
Vrei mai multe detalii? Scrie-ne un mail!
Suntem o echipa tanara si energica, cu dansatori cu varste cuprinse intre 18 - 27 de ani, fiecare avand minim 6 ani de experienta in dansul popular.
Mai mult, spre deosebire de alte ansambluri, noi facem un program personalizat pentru fiecare cuplu in parte: stim ca fiecare are povestea lui, asa ca si programul folcloric trebuie, dupa parerea noastra, ales exact dupa dorintele mirilor! Poti alege chiar tu, impreuna cu jumatatea ta, zonele din care sa fie dansurile. Ai vreo melodie populara preferata? Spune-ne si o jucam impreuna cu toti invitatii!
Vrei mai multe detalii? Scrie-ne un mail!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)